Puberty icon

Pubertatea

Cum sa inveti sa-ti controlezi sentimentele

VEZI TOATE ARTICOLELE
big image for Nimeni nu e perfect

Nimeni nu e perfect

Nimeni nu e perfect

Vasiliki Dimitrakopoulou, Artemis Tsitsika

 

In adolescenta, persoanele de varsta ta sunt considerate cele mai importante din viata ta, deoarece atunci cand sunteti impreuna simti ca puteti comunica si ca te inteleg mai bine. Deseori simti nevoia sa fii apreciata si iubita de toata lumea. Asa ca uneori poti gandi in mod irational:

„Pentru mine, este esential sa fiu iubita, apreciata si acceptata de toata lumea.

„Am valoare numai daca sunt competenta si reusesc tot ce imi propun.”

„Ma simt devastata daca lucrurile nu merg cum vreau eu.”

Acestea sunt cateva dintre valorile si convingerile noastre morale care sunt influentate de parintii sau prietenii nostri sau de oameni in general. Am crescut fara sa le punem in discutie prea mult si fara sa ne intrebam daca ne vor fi utile in viata. Totusi, aceste credinte ne pot face viata de zi cu zi mai dificila!

De exemplu, te-ai intrebat vreodata daca esti compatibila cu oamenii pe care ii intalnesti? E complet normal sa nu te potrivesti cu toata lumea si ca anumite persoane sa nu iti fie foarte apropiate, sau poti sa nu fii de acord cu comportamentul si actiunile acestora. Poti fi politicoasa si respectuoasa fata de acestea, fara a va imprieteni neaparat. La fel este si in cazul tau. Pentru a te potrivi cu toata lumea ar trebui sa accepti de fiecare data convingerile altor persoane si sa nu mai ai PROPRIILE opinii si PROPRIA personalitate. Astfel incetezi sa mai fii tu insati… Este foarte important sa inveti sa te iubesti si sa nu pui pret numai pe opiniile altora. Astfel si ceilalti te vor aprecia si respecta, chiar daca aveti pareri diferite.

In ce priveste a doua convingere, ai cunoscut vreodata pe cineva care sa fie perfect in orice privinta? Nimeni nu e perfect! Unii sunt buni la sport, altii la invatatura, altii la pictura, altii la muzica, altii la dans, altii la gatit. Fiecare dintre noi este unic in ce priveste aspectul fizic, abilitatile, caracterul si personalitate. Merita sa inveti sa te iubesti pentru cine esti cu adevarat si sa devii o persoana mai buna. Recunoaste-ti si imbunatateste-ti punctele slabe, consolideaza-ti punctele forte si nu mai fi atat de critica fata de tine.

In ce priveste a treia convingere, te-ai gandit vreodata ca lucrurile nu se intampla intotdeauna cum vrem noi? Chiar daca, in ciuda celor mai bune eforturi, nu reusesti, incearca sa te adaptezi, sa-ti treci in revista si sa-ti revizuiesti obiectivele. Fiecare efort este ca o calatorie care ne face mai puternici si mai intelepti. Daca lucrurile nu merg cum vrei tu, fii flexibila si profita de oportunitati.

Vassiliki Dimitrakopoulou

Psiholog, Asociat stiintific al Societatii pentru Medicina Adolescentului din Grecia

Artemis Tsitsika

Conferentiar pediatrie – medicina adolescentului

Coordonator stiintific al Programului „PROLEPSIS” derulat de Societatea pentru Medicina Adolescentului din Grecia 

Articole mai vechi

VEZI TOATE ARTICOLELE
VEZI TOATE ARTICOLELE
 find your type banner find your type logo

URMARESTE DATELE CICLULUI MENSTRUAL

Urmeaza trei pasi simplii pentru a monitoriza ciclul!

Calculeaza acum