Prima vizita la ginecolog
Prima vizita la ginecolog
Vasileios Karountzos, Efthimios Deligeoroglou, Artemis Tsitsika
La pubertate treci prin multe schimbari, atat fizice, cat si emotionale. In aceasta perioada te poti confrunta cu diverse probleme ginecologice, cum ar fi durerea in timpul menstruatiei si/sau tulburari menstruale, scurgeri vaginale excesive, pilozitate corporala excesiva. In asemenea cazuri, o vizita la un ginecolog te va ajuta sa previi simptome similare si potentiale probleme.
Conform liniilor directoare ale Colegiului American de Obstetrica si Ginecologie, prima vizita la un ginecolog trebuie sa aiba loc in jurul varstei de 13-15 ani. Totusi, aceasta poate fi amanata pana la varsta de 21 de ani, cu conditia sa nu existe anormalitati.
Ideea unei vizite la ginecolog te poate face sa te simti jenata sau inconfortabil, dar un ginecolog specializat intelege aceste sentimente si te va ajuta sa le faci fata. De asemenea, te va ajuta sa-ti intelegi corpul si sistemul reproducator, pentru sanatatea si starea ta de bine. Ai ocazia sa discuti lucruri care te framanta, pe care nu vrei sa le impartasesti cu parintii sau cu pediatrul, cum ar fi metodele contraceptive, bolile cu transmitere sexuala, sau intrebari privind primul contact sexual. Pentru unele fete de varsta ta aceasta vizita poate fi o oportunitatea de a avea „o discutie sincera si deschisa” cu parintii despre o viata sexuala activa, despre practicile sexuale, despre evitarea sarcinii si prevenirea bolilor cu transmitere sexuala.
Mai mult, vizita la ginecolog iti va da oportunitatea de a obtine informatii valabile si valoroase despre schimbarile prin care trece corpul tau. Ginecologul va discuta cu tine despre acnee, despre neregularitati probabile ale menstruatiei, despre cresterea sanilor, cresterea parului de pe corp, despre alimentatie, activitatea ta sexuala, metode contraceptive, si iti va largi cunostintele cu privire la bolile cu transmitere sexuala. De asemenea, poti discuta orice probleme de sanatate, precum si istoricul medical al familiei tale si sanatatea ta sexuala, si poti obtine raspunsuri la toate intrebarile tale. Examenul variaza daca esti activa sexual sau nu. Include o examinare fizica generala, examinarea sanilor si a glandei tiroide, si testul Babes-Papanicolau pentru fetele cu o viata sexuala activa. Prezenta unei asistente sau a unui membru al familiei (de obicei mama) este necesara de obicei in timpul examinarii unei adolescente.
Prima vizita la ginecolog poate fi stresanta la inceput si te poate face sa te simti neconfortabil. Cu toate acestea, este fundamentala pentru viata ta, deoarece te ajuta sa faci trecerea de la copilarie la viata adulta, mentinand sanatatea vaginala si prevenind posibilele tulburari.
Vassilios KarountzosMedic rezident obstetrica-ginecologie, doctorand la Facultatea de Medicina a Universitatii din Atena, Asociat stiintific al Societatii pentru Medicina Adolescentului din Grecia
Efthymios Deligeoroglou
Profesor obstetrica-ginecologie la Facultatea de Medicina a Universitatii din Atena, Asociat stiintific al Societatii pentru Medicina Adolescentului din Grecia
Artemis Tsitsika
Conferentiar pediatru – medicina adolescentului
Coordonator stiintific al Programului „PROLEPSIS” derulat de Societatea pentru Medicina Adolescentului din Grecia